|
|
| |
|
Cultura 
În Tanzania
CODRIN ÎNVAŢĂ LIMBA SWAHILI
Nu se poate să nu fi auzit de el. Are 21 de ani şi este din Tg. Bujor. Codrin Arsene, băiatul directoarei Grupului Şcolar „Eremia Grigorescu”! Colaborator al ziarului nostru. Student la Universitatea din Chicago, în anul III, s‑a remarcat cu asupra de măsură, făcându‑şi un bine lui însuşi, altul, important şi acesta, României, şi încă unul, universităţii americane ce îl are în vedere, trimiţându‑l în toată lumea. Cum să nu te simţi cineva când azi eşti în Argentina, iar mâine, în sudul Africii. Fericiţi părinţii şi bunicii săi.
De la 1 septembrie se află în Tanzania, la Dar Es-Salaam, să înveţe să vorbească în limba care îi uneşte pe africani – swahili. În vara trecută, cu răbdare de explorator modern, a „bătut” sistematic Africa. A văzut cu ochii săi "rănile" Rwandei, a fost în Kampala, în Uganda şi a meditat cu folos asupra sensului istoriei, la Khartoum, în Sudan, ca şi la Nairobi, în Kenya… În ţara manganului, Congo, a „cântărit” viaţa din Brazzaville, descoperind totodată, pe cont propriu, adâncimea culturii acestei ţări.
Om al scrisului, şi‑a deschis un site, oferindu‑le celor interesaţi serii de articole redactate în engleză, centrate profesional pe tema de mare îndrăzneală „Impactul capitalului chinez asupra dezvoltării economiei africane”. Remarcat de chinezi, mai precis, de specialiştii în economie ai unui mare cotidian din Beijing. Găsind în scrisul său aurul de care au nevoie, i‑au propus să extindă analizele, în mod deosebit pe latura explorări petroliere, ceea ce bujoreanul a acceptat. Atent cu românul, ziarul din China i‑a plătit cazarea şi masa, lăsând costul deplasărilor în seama buzunarului de student al lui Codrin. În accepţiunea acestuia, limba swahili, dacă o înţelegi şi o vorbeşti corect, te asigură de o „poartă” deschisă spre cunoaşterea adevărată a continentului negru. Inutil să vă mai precizez că omul nostru din Tanzania comunică foarte bine în engleză. La spaniolă, atestatul „Cervantes”, obţinut anul trecut, şi nu oriunde, ci în Argentina, la Buenos Aires. Franceza şi italiana, alte limbi în care se poate dialoga cu el la nivel academic. Ce vreţi, e cetăţean al lumii! Când citiţi aceste rânduri, lui Codrin îi strălucesc ochii la Arusha, în Tanzania. Evaluează, în interesul său şi al universităţii, una dintre cele mai renumite rezervaţii naturale de pe Terra.
În foto, Codrin Arsene. În noiembrie se va afla în Jamaica, la Congresul "Interferenţe culturale afro-amerindiene"
Ion Trif Pleşa
|
|
|
|