Conferinta de presa, la Centrul Eparhial
	Sfarsitul unei lumi fara sfarsit!

Violeta Ionescu

"Unitatea Bisericii sa fie unitatea tuturor oamenilor!"

Toti galatenii sunt chemati, in noaptea de Anul Nou, la Liturghia dintre milenii!

Ieri, la pinacoteca Centrului Eparhial al Dunarii de Jos, Prea Sfintitul Episcop Dr. Casian Craciun a oferit o conferinta de presa (ultima din mileniul II crestin), la care au participat reprezentanti ai mass-media din Galati si Braila. A fost mai mult o intalnire de suflet cu slujitorii presei, "cei care intretin relatiile dintre oameni si sunt o componenta vitala a vietii, ca painea noastra spirituala cea de toate zilele".
Presa, care, dupa '89, "a facut un serviciu de crestinare a acestui popor", a fost imputernicita sa transmita sfatul Prea Sfintitului Casian, la aceasta cumpana a Timpului: "Nu noi, crestinii, trebuie sa ne convertim la timp, ci trebuie sa convertim timpul la nevoile noastre!".
Abia intors de la intalnirea pan-ortodoxa care a avut loc la Patriarhia Ecumenica de Constantinopol, unde l-a insotit, impreuna cu I.P.S. Daniel Mitropolitul Moldovei, pe P.F. Patriarh Teoctist, P.S. Casian transmite la randul sau ca mesajul Ortodoxiei, la sfarsit de mileniu, se refera la un apel de reconciliere cu Bizantul vechi si la faptul ca dezideratul privind unitatea Bisericii crestine trebuie sa fie si al tuturor oamenilor, de a trai in mileniul urmator in unire spirituala.
Toate Bisericile ortodoxe din lume (mai putin cea a Rusiei) au slujit de Craciun, prin patriarhii sau reprezentantii lor, la Niceea, acolo unde Sf. Imparat Constantin cel Mare si primul Sinod Ecumenic au pus bazele crestinismului actual. Acolo si atunci, spune C. Noica, s-a nascut Europa care, astazi, marturiseste Crezul crestin.
La incheierea intalnirii cu presa, P.S. Casian a transmis tuturor "Multi si binecuvantati ani!" si a chemat toata suflarea in noaptea de Anul Nou, la Catedrala episcopala, la Liturghia dintre milenii.
In prima zi de Anul Nou (Sf. Vasile) P. S. Casian va fi alaturi de fetele de la Orfelinatul eparhial "Sf. Vasile cel Mare.

             Sfarsitul unei lumi fara sfarsit!

Pagina realizata de Violeta Ionescu

Moto: "Odata ce ai deschis o cutie cu rame, singura solutie de a le inchide la loc este sa folosesti o cutie mai mare." (Murphy)

Virtutea numarului

Intr-o piata londoneza, un cersetor avea legata la gat o placa mare, pe care scria:
Razboaie................................. 2
Picioare................................... 1
Neveste................................... 2
Copii........................................ 4
Rani......................................... 2
___________________________

Total........................................11
Ce aduna cersetorul? Nu conteaza. Important e ca totalul nenorocirilor sale era 11. Ingeniozitatea lui a starnit generozitatea trecatorilor, dar si atentia savantilor, care l-au citat intr-o lucrare de filozofia matematicii...
Ceea ce veti citi acum nu are o legatura directa cu numarul, in sine. Ci cu o statie terminus, in care converg trei "sfarsituri" intr-unul singur: al anului 2000, al secolului al XX-lea si al mileniului al II-lea crestin, adunate ca intr-o "fatala" aliniere a planetelor pe orbita, peste doua zile. Numarul, in sine, nu sperie, decat daca e luat ca limita, mai ales atunci cand un popor de furnici vrea sa isterizeze un alt popor de furnici.
Dar suntem dependenti de numar. Noica spunea: "Se numara orice. Se numara viii si mortii, atomii, delictele si impulsurile electronice. S-a regasit virtutea numarului, fara nici o mistica pithagoreica a lui. Numarul devine rege"... Jean Coulardeau (in "Pourquoi la mathematique?", Paris, 1984) afirma ca "de la numar incep toate nenorocirile supusilor: fisc, oaste, recensamant, statistica. Acum s-a schimbat viteza de numarare si, cu ea, fata lumii".
Fata lumii de astazi arata ca, la numaratoarea timpului, "secolul vitezei" se incheie acum. Iata o limita (de timp, nu de viteza) la care merita sa reflectam. Din acest paradox se naste suma intrebarilor noastre: exista un sfarsit real al lumii pe care o locuim si pretindem ca o cunoastem? Au proorocirile eshatologice (de sorginte mitologica sau religioasa) un fundament stiintific? Problema-cheie a unor fiinte limitate biologic este, clar, de ordin temporal: cand?
Reflectand la problema cersetorului din piata londoneza, constatam ca "totalul" nenorocirilor noastre ar fi tocmai aceasta incertitudine. Nu stim cand vom muri, dar gandul la moarte ne face mai intelepti. Nu stim cand se va sfarsi aceasta lume, dar gandul ca acest sfarsit vine ca o "salvare", ii face pe unii sa-l astepte cu infrigurare, uneori sa-l anticipeze sau chiar sa-l determine! Frumusetea vietii sta tocmai in misterele ei...

O eternitate... si ceva

De la inceput trebuie sa spunem ca profetii si savantii nu vorbesc aceeasi limba. Intai, pentru ca se refera la timp, care e o conventie. Apoi, pentru ca nu se refera la aceeasi categorie de timp. <<Evenimentele care constituie istoria universala nu oglindesc ritmul etern al ciclului cosmic si nu depind de astre. Ele se desfasoara potrivit "planului lui Dumnezeu">> (Mircea Eliade).
Eshatologia nu este nicidecum o inventie ebraica sau crestina. Dupa Victor Kernbach, ea exista in orice mitologie si religie care se refera la sfarsitul universului, la distrugerea din impuls divin a lumii (ciclic sau odata pentru totdeauna), ca si la destinul omului dupa moarte. Profetii apocaliptice exista in: Vechiul Testament (Deutero-Isaia, Agheu, Zaharia, Daniel, Iezechiel etc.), Noul Testament (Apocalipsa lui Ioan), Veda (patru scrieri sanscrite sacre, aparute in India, la mijlocul mileniului al II-lea i. Hr. - opera necreata, existand "dintotdeauna", dobandita prin revelatie si transmisa de cativa intelepti), in Avesta (culegere de texte persane atribuite profetului iranian Zarathustra), in Edda (doua culegeri de mituri si legende eroice scandinave - saga cu continut cosmologic si eshatologic, metaforic intitulat "amurgul zeilor"), ca si in Coran.
In conceptia vedica, "o zi a lui Brahma" (kalpa) are 4.320.000.000 ani solari. Ea corespunde cu timpul care se scurge "intre Creatie si distrugerea lumii" - Vedele nerecunoscand eternitatea timpului divin, pentru ca insusi Brahma dispare dupa 100 de ani (36.000 kalpa).
Nici alte mitologii nu admit eternitatea - nici chiar cele care cred intr-un univers pulsatoriu (creatie-distrugere-creatie). Si nici zeii lor nu sunt eterni (Odhin, al scandinavilor, piere in "amurgul zeilor"). Numai in mitologia greaca toti zeii sunt eterni, ca si Dumnezeu din religiile mozaica, crestina si musulmana.
In Vechiul Testament, timpul absolut este perceput subiectiv: "O mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri care a trecut si ca o straja de noapte" (Psalmi, XC,4).

Cate religii, atatea Apocalipse?

Iar timpul eshatologic din Cartea lui Enoh ne spune: "Si in zilele acelea se va ivi in cer si va veni starpiciunea pe inaltimea unui car din apus si ea va straluci grozav, mai mult decat legea luminii. Si vor gresi multi carmuitori ai ordinii stelelor si isi vor schimba caile si lucrarea lor..."
Apocalipsa medio-persilor, numita "Ayatker-i-zamaspik", fixeaxa limita istoriei la 12 milenii, la sfarsitul carora va avea loc un spectacol eshatologic, marcat de venirea "Mantuitorului" Saoshyant, cand "binele va triumfa definitiv, iar raul va fi aruncat in abis".
In "viitorul nedefinit", din Edda scandinava, "din cauza imperfectiunii ei, lumea va trebui sa fie regenerata, trecand mai intai, de trei ori, prin "iarna cea lunga" (perioade glaciare?), dupa care va veni "iarna catastrofala, cu implicatii cosmice".
Crestinismul propune o ordine noua, in care: "Lumea are sapte veacuri, de la facerea cerului si pamantului si pana la sfarsitul si invierea de obste. Exista un sfarsit particular si unul general, cand va fi invierea obsteasca a oamenilor. Al optulea veac este veacul ce va sa vie. Veacurile veacurilor sunt existentele oamenilor cuprinse in cele sapte veacuri, dupa care vine un veac fara sfarsit si vesnicia se reinstaleaza. Va fi o zi neinserata, pentru cei drepti si o noapte nesfarsita, pentru cei pacatosi" (Sf. Ioan Damaschin, "Dogmatica").
In acest context, statisticile noastre sunt date peste cap. Inainte si inapoi e neantul - o notiune vaga, asemenea indicatiilor de pe hartile antichitatii, pe care scria, dincolo de limitele cunoscute: "hic sunt leones" (aici sunt lei)...
"Leul" ("lupul"?) nostru e chiar timpul, despre care nu stim nimic. Cand Murphy spunea ca "durata unui minut depinde de pozitia ta fata de usa de la baie", se pare ca avea dreptate.

"Desertaciune si vanare de vant"

Destinul omenirii nu s-a speriat de esecuri. "Intelepciunea a smuls din necazuri pe cei credinciosi" - sustine Solomon. O generatie o neaga pe cea precedenta, pentru a se afirma pe sine - aparenta ruptura, in care continuitatea nu are de suferit.
Ecleziastul (Ben Sirah - Iisus, Fiul lui Sirah), din Vechiul Testament, afirma ca: "totul este desertaciune si vanare de vant". Razvratire sau descoperire? Ca si Iov, el nu se revolta impotriva lui Dumnezeu, in mana caruia stie ca sta destinul omului. La el, invitatia de a te bucura de viata nu este epicureica, ci seamana mai degraba cu bucuria de viata din cantecul egiptean al harpistului sau cu sfatul dat de Siduri lui Ghilgames (M. Eliade).
"Pe culmile disperarii", un nihilist celebru al secolului al XX-lea propunea haosul, ca "salvare": "Cum as vrea ca intr-o zi toti oamenii, cu ocupatii sau cu misiuni, casatoriti sau nu, tineri si batrani, femei si barbati, seriosi sau superficiali, tristi sau veseli, sa paraseasca locuinta si birourile lor si, renuntand la ori ce fel de datorii si obligatii, sa iasa in strada si sa nu mai voiasca sa faca nimic. Toata aceasta lume indobitocita, care munceste fara nici un sens, sau se iluzioneaza cu aportul personal la binele umanitatii, care lucreaza pentru generatiile viitoare sub impulsul celei mai sinistre amageli ar trai in astfel de momente capitale o razbunare pentru toata mediocritatea unei vieti inutile si sterile, pentru toata irosirea care n-a avut nimic din excelenta marilor transfigurari" (Emil Cioran, pe care Petre Tutea se straduia sa-l impace cu Sfantul Pavel...).

Drama omului are rost

Eliade are insa o alta parere: <<Omul care a inteles si a justificat tot, care a izbutit sa se impace cu sine si cu Dumnezeu, a intrat in moarte, fiind inca in viata. Caci viata este o continua rodire si prefacere. Nu o "evolutie" nesfarsita, nici bergsoniana curgere in lume. Prefacerea si ordinea in viata inseamna, inainte de toate, suferinta: traiesc, deci sufar; sufar, deci nadajduiesc in mantuire, in odihna cereasca. Drama omului are rost>> ("Profetism romanesc").

Parusia

Venirea a doua a lui Hristos (Parusia) va fi, se spune, "in vapaie si carele Lui sunt ca o vijelie" (Isaia 66,15), sau pe neasteptate, "ca un fur". Pentru unii, atunci va fi sfarsitul; pentru altii, inceputul unei noi vieti. Accesul la "Imparatia lui Dumnezeu" (care "nu e din lumea aceasta") este nadejdea mesianica, anuntata prin "semne" - cataclisme si fenomene cosmice terifiante: "Soarele va straluci in timpul noptii si Luna in timpul zilei, in fantani va curge sange, stele vor devia de pe orbitele lor, din maruntaiele pamantului vor tasni flacari, pietrele vor incepe sa strige"; "oamenii se vor omori intre ei, va fi seceta si foamete". Si, la fel ca in traditia iraniana, la sfarsit va fi "judecata universala" si "reinvierea mortilor".
Dar "Lumea nu se secatuieste, ci se reinnoieste. Legea cea noua, cum a afirmat Cel intrupat, nu schimba, ci doar inlocuieste pe cea veche, largind-o; sau legile invechite se lasa depasite si, daca pot, reinvie sub alt chip" - spune Mircea Eliade, in "Modelul cultural european".

"Pomul" dragostei

Filozoful si profesorul Nae Ionescu (care si-a dat teza de doctorat in matematica), a avut curajul, in 1961, sa vorbeasca studentilor, la Universitatea din Bucuresti, la catedra de filozofia stiintelor, despre "dragoste, ca instrument de cunoastere". Pentru ca "Dumnezeu este Iubire": <<Ce este dragostea, daca nu cea mai perfecta forma a ®sympatiei¯? Mantuirea, in conceptia crestinatatii rasaritene, se cucereste inlauntrul comunitatii de dragoste, laolalta cu ceilalti oameni>>. Vorbea despre "apokathastis" - nadejdea lui Origen ca oamenii nu se pot mantui decat "toti odata".
Miracolul crestinismului consta tocmai in uimitoarea lui simplitate, care tine de "paradoxalul aspect uman al lui Dumnezeu". In crestinism, daca Dumnezeu este etern, triumful vietii este categoric.
"De 2000 de ani, nu ni se mai da voie sa fim tristi pentru moartea noastra ("Moarte, unde este boldul tau?" - intreaba Sf. Pavel). Moartea nu mai este destin, este intamplare, fapt. Oamenii mor, ca sa se odihneasca inainte de marea beatitudine a nemuririi" (Eliade). Crestinismul este, intr-adevar, atat de simplu, incat dupa 2000 de ani, oamenii inca nu l-au inteles deplin.

Dificultatea de a crede, astazi

In "Planul lui Dumnezeu", Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea indeamna: "Invatati sa-L cunoasteti pe Hristos si faceti-va cunoscuti Lui! Cunoasterea lui Hristos este o stiinta plina de adevaruri simple despre om si, mai ales, plina de iubire".
Si atrage atentia asupra unor pericole care "pasc" sfarsitul de mileniu al II-lea crestin:
"Nu este usor sa fii crestin autentic, in contextul societatii moderne, strabatute de forme de paganism renascut. Dar nu era nici ieri, in contexte diferite. Nu exista modele de societate scutite de elemente negative. Chiar si trandafirii au spini. O lume fara Dumnezeu se construieste, mai devreme sau mai tarziu, impotriva omului (...). Chiar si printre multi catolici care inca se mai declara ca atare, a slabit credinta in Dumnezeu, ca Persoana, si, in consecinta, cea in Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu greu Biserica este privita ca sacrament si ca dar obiectiv, nemanipulabil, al Lui".
Cu toate aceste constatari lucide, Sanctitatea Sa ridica glasul impotriva "profetilor Judecatii de Apoi", care vestesc evenimente de tot mai rau augur, prevestind sfarsitul lumii. Si pune accentul pe slujire: "Slujirea celuilalt are o forta de mantuire mult mai mare decat orice teorie teologica. Noi trebuie sa murim noua insine, pentru ca ceilalti sa traiasca. Iisus a spus: <<Nu va temeti ca va veti pierde sufletul in aceasta slujire, caci cine il va pierde, il va gasi".

Era "Varsatorului" va aduce o noua religie?

Daca cineva crede ca pana acum s-a spus totul despre raportarea omului la divinitate, iata ca o noutate vine sa confirme contrariul. Ultimul veac al celui de al II-lea mileniu crestin se confrunta cu aparitia unei noi religii, adecvata globalizarii: New Age (Noua Era).
Preotul ortodox Simeon Brunsweiller, de la Manastirea "Sf. Ioan Botezatorul" din Essex, Anglia, constata: "Poate ca in decursul a 2000 de ani, crestinii nu au fost supusi la o provocare mai mare ca acum, in aceasta epoca a progresului modern, cand are loc un fel de mutatie spirituala a omului".
Pentru ca Dumnezeu este unic, dar cararile spre El sunt diferite, New Age propune cu generozitate o religie universala, care ii impaca pe toti, folosind toate elementele bune din toate religiile lumii. <<Ca toti sa fie "una">>. Pana aici, e bine. "Dar aceasta credinta - spune pr. Simeon - ignora pocainta si dimensiunea spirituala a Crucii. Omul modern nu vrea sa mai sufere, nici sa se pocaiasca pentru a se mantui. Este aceasta o noua ispita, sau aceeasi pe care a trait-o Adam, omul edenic?"
New Age doreste o mai mare comuniune cu natura, cu cosmosul, o redescoperire a sensului, a sacrului, a simbolului. Dar nu se opreste aici: "Din pacate, se dezvolta intr-o spiritualizare cu totul straina de Hristos. Hristos este in mod explicit izgonit, redus la rang de mare maestru spiritual, unul dintre marii initiati. Pot crestinii accepta aceasta deformare totala a crestinismului? Cum New Age coincide cu o perioada de apostazie fata de crestinism, eu il vad mai degraba ca precedand venirea lui Antihrist si pregatind o perioada de mari confuzii si tulburari spirituale".
Toate acestea duc la ideea ca omenirea va intra intr-o perioada noua a istoriei sale - era Varsatorului", dupa a "Pestilor" (simbolul crestinismului). Va fi crestinismul depasit?
Problema apostaziei si a crestinismului modern este explicata de arhim. Gherman, staretul ortodox al Manastirii "Sf. Paisie" din Platina, California, S.U.A., prin "lipsa parintilor duhovnicesti in manastiri si orase; noua persecutie nu vine dinafara, ci din interior, prin libertinaj, pornografie, secte dirijate din afara tarii, divort, avort s.a."
Intrebat: "Care poate fi principalul scop al lui Antihrist, pentru viitorul lumii crestine, mai ales pentru tarile din sud-estul Europei?", pr. arhim. Gherman a raspuns: "Sa uneasca toate religiile lumii si sa creeze o noua religie a viitorului, impotriva lui Hristos".

Nu iscoditi timpurile!

<<Este surprinzator sa constati ca multi crestini, in ciuda sfaturilor Domnului de a nu iscodi timpurile si clipele, se ocupa sa remarce cu frica semnele timpului. De ce vorbesc atat de mult de Antihrist, si nu de Hristos? Daca "mare teroare" trebuie sa vina, asta nu ar trebui sa ne inspaimante, pentru ca am fost avertizati asupra mijloacelor de a rezista si pentru ca ea va anunta a doua venire a lui Hristos, adica biruinta. In loc sa intretina un climat de panica printre crestini, pentru ce nu se proclama ca, daca Antihrist lucreaza, Hristos este deja prezent in mijlocul nostru si in noi, ca biruitor al mortii?>> (Parintele Macarios, de la Manastirea "Simonos Petra", din Muntele Athos, Grecia).

"Biciul" matematic

Este bine cunoscuta expresia "Biciul lui Dumnezeu", ca pedeapsa divina pentru indreptarea pacatelor oamenilor. In credinta populara, de Anul Nou (un sfarsit urmat inexorabil de un inceput) se pocneste din bici, "sa fuga raul". Stiinta spune ca unda sonica provocata imprastie energiile negative. Matematicianul J. E. Littlewood demonstreaza ca banala pocnitura de bici este "poate cea mai apropiata realizare a infinitului in viata de toate zilele"... Si Petre Rau explica: <<Cu un "bici ideal", miscarea varfului se termina intr-o tensiune finita, care actioneaza asupra unei mase egale cu zero si viteza devine infinita. In practica, insa, aceasta viteza nu depaseste viteza sunetului - motiv pentru care se aude pocnitura>>.
Despre notiunile de finit si infinit, scriitorul Petre Rau, matematician si informatician galatean, ne-a vorbit pe indelete un timp finit: jumatate de zi. Am aflat astfel ca:
"Omul, desi traieste in mijlocul naturii si o multime de lucruri par nemarginite sau fara de sfarsit, (pornind de la spatiu si timp), nu opereaza corect decat cu notiuni marginite. Chiar si un ganditor ca Einstein, in teoria relativitatii generalizate, si-a ajustat ecuatiile care il conduceau la ideea expansiunii la infinit a Universului, nu pentru ca Universul nu ar fi infinit, ci tocmai pentru a se putea face inteles. Mai tarziu, savantii au ajuns la concluzia ca orice ecuatie care rezulta dintr-o teorie rationala ar putea avea un echivalent in Univers, pentru ca insasi ratiunea este parte a acestui Univers. Ideea de finalitate a lucrurilor este interpretata mai mult in sensul de continuitate. Totul are un sfarsit, desi totul se reia, la scari mai mici sau mai mari".
Daca in privinta evolutiei universului oamenii de stiinta oscileaza intre catastrofism si uniformism, in privinta vietii Petre Rau crede ca: "Viul nu are sfarsit. De fapt, numai prin om viul nu are sfarsit, pentru ca nu poate fi conceputa o planeta numai a animalelor. Daca ar exista, ea ar suferi transformari rapide spre constient".
Desigur, el nu neaga ca omului ii sta in putere sa se autodistruga, distrugand viata pe pamant. Si epoca aceasta nu ar fi foarte departe: doar cat pana la capatul biciului... a carei miscare se termina, in varf, cu o pocnitura.